Să facem primăvară...

Astăzi voi scrie un post ce va fi poate catalogat de unii ca fiind „ învechit”. Da, poate sunt eu învechită, sau poate am o astfel de gândire, dar mă tot întreb: oare nu ne mai putem schimba? Oare societatea în care trăim se va duce din rău în mai rău, și apoi... ce?
Mă uimesc oamenii care spun că România se duce de râpă. Da, dar cine a făcut-o să ajungă așa? Nu tot noi? Noi cei care ne batem cu cărămida în piept că suntem cetățeni cinstiți, facem, dregem, dar uităm că străzile sunt dotate cu coșuri de gunoi. Sau că vecinul face numai gălăgie, dar ascultăm și noi numai piesa preferată la un volum de ar putea sparge și timpanul câinelui de peste drum. Și arătăm tot felul de semne mai mult sau mai puțin folosite în S.I. (oricare dintre ele) nemernicului care a îndrăznit să ne claxoneze pe Noooi, că am trecut drumul (destul de aproape de trecere). Ce, parcă nu are frâne! ( am văzut femei cu cărucioare cu copii care se aruncau în fața mașinilor, cu căruciorul folosit drept scut, bănuiesc).
Și acum mă întreb, și vă întreb: E chiar așa de greu să facem ceva cum trebuie? Bănuiesc că e încă greu să îți muți privirea puțiiin mai în spate de „ capra vecinului” și să vezi Omul din fața ta. E greu, dar nu imposibil. Putem face mult mai mult de atât, doar că am cam uitat să fim oameni. Nu suntem niște mașinării care lucrează, vin acasă, bagă o bere, își mai bat nevasta că nu i-a ieșit bine mămăliga ( vă zic și bancul dacă nu îl știți), dorm și a doua zi o iau de la capăt.
Am mai povestit pe blogul meu că am întîlnit și Oameni. Hai să luăm exemplu.
Mie îmi place să cred că nu voi trece prin viața asta degeaba, că voi putea face ceva, chiar dacă nu îmi va ajuta mie, voi încerca să iau exemplu de la acei oameni, și de la mulți alții pe care i-am întâlnit, și pe care îi voi mai întâlni. Și încă ceva: îmi place țara în care trăiesc, da, știu că vor fi persoane care vor ridica o spranceană la citirea acestor rânduri. Nu aș putea să plec de aici, și sper că nu va fi nevoie. E așa cum e, din cauza unor „ cefoși” ( cu ceafa lată, adică), care dacă au fonduri de la tăticu, cred că pot face orice le vine pe chelie (și încă există donșoare care visează și oftează după ei). Ei, noi am putea schimba ceva, pentru că altfel, mi-e teamă că vom ajunge ceva anexă a Americii, un fel de sat de vacanță unde vor veni românii americănizați să le arate la „grandchildreni” „ce-au fost și ce au ajuns”. Chiar mi-e frică de chestia asta.
Am auzit de multe ori expresia „ cu o floare nu faci primăvară”. Da, dar e floarea mea. Facem o grădină?

Încă 2 melodii

Îmi era dor de Ofra Haza. Și asta e chiar preferata mea de la ea.




Și mi-am adus aminte și de melodia asta ieri. Asta era melodia pe care o asculta mama în disperare mai demult . Și e dedicație pentru tata, că poate îi era dor... (he he). Dar e foarte faină. Sper să vă placă!

Hmmmm...

Zilele astea, mai precis de ieri... sunt intr-o mare dilemă... privind viitorul meu. Dap, eu eram aia cu toate planurile de viitor aranjate frumos, vorba aia, în sertărașe, închise biiine de tot, să nu care cumva să scape. Dar, s-au cam dat ele așa peste cap, acum nu mai știu ce voi face, am prea multe opțiuni... și pentru mine e chiar enervant să nu am planuri. Până acum tot ce mi-am propus am realizat. Dar sincer, nu pot să realizez 3 chestii deodată. Ce să faaaaaac?
So am o întrebare pentru voi...Aveți și voi sertărașe, alea alea? Știți sigur ce veți face în viitor? Pentru că eu îmi fac așa un scenariu în minte: Voi ieși din examenul de licență, mă voi pune jos pe o scară, și voi zice: Na, gata, now what?

O chestie...

M-am gândit eu așa... că prea sunt puține chestii de genul în blogosfera asta lungă și lată, și am zis să îmi creez singură un fel de prezentare... mai altfel. Desigur, chestia asta s-ar putea transforma într-o leapșă ( că și așa mie nu îmi dă nimeni, sob sob). Deci... ce aș fi dacă aș fi...

Un autor de carte: Kafka, of course, am găsit unul mai nebun ca mine
Un personaj de carte: Veronika? Chantal? sau poate Dama cu Camelii( fără prestări servicii, și fără boala de la sfârșit, doar cu camelii :) )
Un loc În țară: Oliiiimppp ( sau orice stațiune de la mareee) De la munte, merge și Brașov.
Un loc din lume: Paris
Flori: Ori un buchet de lăcrămioare, ori un singur trandafir roșu, fără briz- brizuri, danteluțe, sforicele, etc.
Un personaj de film: Lorelai Gilmore
Un personaj de desene: Goofy (scrie și în zodiac), dar dacă ar fi să îi fac pe plac nepoțelului meu, aș fi Mickey Mouse
O băutură : Colaaaaaaaa
Ceva dulce: Ciocolată cu căpșuni
Anotimp: Varaaaa
O chestie de îmbrăcat : Pantofi cu toc de nu se mai termină ( de ciudă că nu pot să stau pe de-ăia, nahh)
O culoare: Negru cu roșu și un pic de albastru :)))
O jucărie : Cara, un cățel de pluș pe care Răzvan (nepoțelul meu) îl iubește mult
O meserie: Copywriter( of course!!)
Dacă aș avea alt nume ar fi : Iris, dar deja am alt nume, m-a botezat Razvan... Ana (e mai simplu)
O emoție : Râs cu lacrimi și dureri de stomac
Dacă aș putea să mă schimb: Aș fi un pic mai mult ca tata, un pic mai mult ca mama, și un pic mai mult ca soră-mea ( și aș împrumuta ceva și de la Răzvă)

Așaaaaa, acum, nu prea știu eu cum merge chestia asta, dar aș fi foarte foarte curioasă cum gândește Anca, deci pasez chestia la ea, așa cum și ea mi-a pasat niște întrebări existențiale mai acum 2 zile. Și restul celor care îmi citesc umilul blog ar putea să răspundă ( chiar sunt curioasă... rău)

Artă?!!? Hmmm

Cum sunt mai nou absorbită de lucrarea de licenţă, caut încontinuu idei noi, chestii noi de băgat prin ea, am rămas fixată pe unele idei ale mele, care şi-au găsit deja loc în textul lucrării. Mă refeream la artă, în general, şi la cum o privesc eu. Se pare că îmbătrânesc... Aseară, cum nu am putut (din nou) să adorm, mă uitam pe un program strange, pe care era o emisiune despre dans... un fel de " Dansez pentru tine", dar o variantă a cărei regulament nu l-am prea înţeles... În fine... la un moment dat, o pereche trebuia să transmită prin dans o poveste de dragoste. Începe prezentarea lor, ei spun că speră să se ridice la aşteptările coregrafului, eu mă aşez mai bine, să nu pierd nimic, pentru că îmi place mult dansul, patinajul, tot ce ţine de graţie, talent, etc,şi încep...
Hmmm, la primele acorduri ale melodiei, mi se par un pic cam brutali... ok, o să treacăăă, aşa e începutul, un pic mai dramatic... Şi continuă... ea se arunca în el ca o piatră într-un geam ( securizat, bănuiesc, că el nu dădea semne de slăbiciune...) Şi se arunca, şi se împleticea, şi se arunca din nou... Eu aveam ochii bulbucaţi şi nu mai înţelegeam unde a plecat dansul...La sfârşit, comentariile juriului. Extraordinar, ce poveste frumoasă, chiar aţi depăşit aşteptările, aş fi vrut să continue, mi-aţi transmis o emoţie... ( dah, şi mie, dacă râsul e o emoţie, fie...). Şi după ce au terminat, am şi stins televizorul, cred că nu era o emisiune potrivită pentru bătrâni...
După cum am spus, îmi place, îmi place să văd graţie, frumuseţe, o poveste frumoasă, chiar şi poveştile tragice se pot transmite cu graţie, nu din topor. Dar poate fiecare le vede cum vrea, nu vreau să ies din casă, şi să fiu linşată. Poate totuşi am fost cam critică zilele astea... Dar sincer...

My week

Licenţă, vine sesiunea, ia foile de practică, du-te să prezinţi proiectul. Fugi la 5. Hai pe scări că nu e tanti de la lift. Hai la o cafă până la test. Caută-l pe prof. Fugi după el, tocmai a coborât. Vino înapoi. Dă-mi nişte foi, ia nişte cursuri.Când e examenul ăsta? Schimbă nişte chestii pentru licenţă. Ia adresa profei de mail. Hai repede să prindem 43 ( pentru necunoscători, e "limuzina" care ne duce şi ne aduce de la şcoală) de la jumate, să nu mai stăm 20 de minute în frig. Iar ningeee. De ceee?
Cam aşa a fost săptămâna asta pentru mine, aşa sunt toate înainte de sesiune, şi chiar dacă obosesc, mă enervez, strig, ştiu că îmi va fi dor.
Bine că vine sâmbăta!!

Sfaturi pentru 2010

I will be! I am!
Voi?