Artă?!!? Hmmm

Cum sunt mai nou absorbită de lucrarea de licenţă, caut încontinuu idei noi, chestii noi de băgat prin ea, am rămas fixată pe unele idei ale mele, care şi-au găsit deja loc în textul lucrării. Mă refeream la artă, în general, şi la cum o privesc eu. Se pare că îmbătrânesc... Aseară, cum nu am putut (din nou) să adorm, mă uitam pe un program strange, pe care era o emisiune despre dans... un fel de " Dansez pentru tine", dar o variantă a cărei regulament nu l-am prea înţeles... În fine... la un moment dat, o pereche trebuia să transmită prin dans o poveste de dragoste. Începe prezentarea lor, ei spun că speră să se ridice la aşteptările coregrafului, eu mă aşez mai bine, să nu pierd nimic, pentru că îmi place mult dansul, patinajul, tot ce ţine de graţie, talent, etc,şi încep...
Hmmm, la primele acorduri ale melodiei, mi se par un pic cam brutali... ok, o să treacăăă, aşa e începutul, un pic mai dramatic... Şi continuă... ea se arunca în el ca o piatră într-un geam ( securizat, bănuiesc, că el nu dădea semne de slăbiciune...) Şi se arunca, şi se împleticea, şi se arunca din nou... Eu aveam ochii bulbucaţi şi nu mai înţelegeam unde a plecat dansul...La sfârşit, comentariile juriului. Extraordinar, ce poveste frumoasă, chiar aţi depăşit aşteptările, aş fi vrut să continue, mi-aţi transmis o emoţie... ( dah, şi mie, dacă râsul e o emoţie, fie...). Şi după ce au terminat, am şi stins televizorul, cred că nu era o emisiune potrivită pentru bătrâni...
După cum am spus, îmi place, îmi place să văd graţie, frumuseţe, o poveste frumoasă, chiar şi poveştile tragice se pot transmite cu graţie, nu din topor. Dar poate fiecare le vede cum vrea, nu vreau să ies din casă, şi să fiu linşată. Poate totuşi am fost cam critică zilele astea... Dar sincer...