Tomiță

Știu ca a cam trecut ceva timp (iar) de când nu am mai scris, dar acum, credeți-mă pe cuvânt că am avut motive. Unul mare, mai precis.
Să începem: Am vrut demult să îl am, dar în februarie am avut în sfârșit șansa să îmi încep căutările. Am îndurat frig, zăpadă, vânt puternic în căutarea mea, oameni care îmi râdeau, mai în față, mai reținut, oameni care plănuiau să îmi joace feste, dar și oameni buni, cu suflet mare care au vrut să mă ajute.
Deeeci, într-o zi de februarie, cred că era totuși seară, l-am văzut. Nu am fost extrem de impresionată pe moment, dar noaptea ce a venit nu mi-a dat ocazia să închid măcar un ochi din cei doi din dotare, așaa că... am decis să îi acord o a doua șansă. Fiecare are dreptul la o a doua șansă, nu?
Și m-am dus și l-am văzut și ne-am plăcut, așa că în frumoasa zi de 24 februarie, dap, de Dragobete ( de fapt ningea ca în visele urâte) am decis să-l iau cu acte, că așa se face.
De-abia atunci a început chinul. Cum să-l schimb...? Ce să fac?
Am avut nevoie de cam 2 luni până l-am făcut exact așa cum mi-l doream și e al meu și sunt fooooaaarte mândră de el și mai ales, recunoscătoare că am lângă mine Oameni care sunt gata să facă orice ca să-mi fie bine.
Gata cu misterul, Tomiță e casa mea din Timișoara. Timișoara mea, de acum!

Soareee!! Leapşă..??

Dacă tot e o duminică aşa faină şi poate v-aţi gândit să ieşiţi pe-afară, ce poate să facă draga de Georgi, decât să vă ţintuiască în faţa calculatoarelor pentru a răspunde la o leapşăă... he he he!
Hai că încep eu. Vroiam de mult să vă pun să ascultaţi melodia ce o aud eu zi de zi, chiar şi de 237 de ori... Dap, aia de la telefon. O am, cred, de vreo 2 ani de zile şi nu cred că am s-o schimb prea curând. E destul de fain când, de câte ori sunt anunţată în public că: ,, sună un telefon``, întreb înainte de a o lua la fugă spre obiectul cântător, dătător de veşti: E Iris?
Mai sunt momente când telefonul începe să sune de undeva din adâncurile genţii şi până când ajung la el, îl pescuiesc, etc, cânt. Dap şi pe stradă. Dar mai zice cineva în ultimul timp că eu aş avea toate ţiglele pe casă? Mai întrăzneşte cineva să afirme sus şi tare chestia asta? neaaaahhh.
Deci, să ne înţelegem! Eu vă pun melodia, o ascultaţi, dansaţi, cântaţi, etc. Şi după, vreau şi eu să aud ce vă zbârnâie vouă în creieri zi de zi. E o leapşă, da?
So....

An nou, postare nouă!

Uaaau! Chiar nu am mai scris de mult! Şi în postul ăsta, aşa cum ne-am obişnuit, o să bag 1458 de idei!
Sper că v-aţi distrat aşa cum v-aţi dorit de Revelion, Crăciun şi alte alea, eu nu pot să spun decât: mai vreau o dată!
Dacă e adevărat ce se spune, că anul tău va fi exact aşa ca noaptea de revelion, ei, anul meu va fi ,, pe 2 roţi``! A fost fain, am dârdâit, am făcut poze, pe care le voi arăta lumii, probabil prin iulie, am avut şi un sărbătorit la început de an, am revăzut prieteni vechi, care nu s-au schimbat nici măcar un pic, ce să-i faci, nu trec anii peste noi, dom`le!
Am sentimentul că 2011 va fi exact aşa cum mă aştept. Anul ăsta chiar nu mi-am făcut planuri elaborate, am trasat doar un plan de luptă şi gata. Bineînţeles că am o grămadă de aşteptări, dorinţe pentru care voi lupta, altele care trebuie să se îndeplinească de la sine, dar nu le zic! Dorinţele nu se spun, ca să poată să aibă linişte să îşi ducă planul la îndeplinire!
Anul a început bine pentru mine, am avut timp să mă odihnesc, să mă plimb, să râd şi să văd filme. Am o pasiune bruscă pentru filmele istorice, sper să pot vedea cât mai multe.
A apărut ecranizarea unei cărţi foarte faine şi tulburătoare a lui Kazuo Ishiguro, Never let me go. Ar trebui să vedeţi filmul, voi cei care priviţi viaţa cu un pesimism ieşit din comun, voi cei care afirmaţi că viaţa nu vă oferă nimic. Ei ce să mai zică? Merită văzut. Recunosc că mi s-au înnodat lacrimile în barbă puţin. Ok, ok, puţin mai mult.
Deci, anul ăsta sper la cât mai multe dorinţe împlinite, cât mai mulţi oameni sănătoşi şi voioşi în jurul meu, mii de zâmbete şi hohote de râs. Ce altceva mai contează?
Şi pentru că de Crăciun am fost niesâmţâtă şi nu am trimis nimănui mesaje, îmi cer scuze, o să vă urez fiecăruia live tot ce-i mai fain, când ne-om vedea. Oricum, mulţumesc tuturor celor ce s-au gândit la mine, ce fain e să ai mulţi prieteni!
Ne vedem anul ăsta, sper, mai mult pe aici, nu mă mai fac că nu ştiu să tastez! Hai, vă pup că mă uit la film! Pa!

Iris vă invită...

M-am gândit eu bine la începutul blogărelii să îi ofer 2 nume personajului ,, Share a smile``. Acum pot spune că Georgy scrie chestii comice, nebune, etc. şi Iris e artista :))
Aşa că Iris vă invită, în intervalul 19- 21 noiembrie la o chestie foarte faină, care, după părerea ei e altceva. Şi Iris a vizitat, mai ales în ultimul an multe chestii din astea. Aşa că vă aştept acolo. Cu Deea şi reprezentanta Atelierului de minuni, Larisa.
Be there!

Changes in me!

Big changes! În tot ceea ce înseamnă eu.
Învăţ încă. E destul de greu. Dar când m-am dat eu bătută?
Învăţ să fac, nu ceea ce TREBUIE, ci, în sfârşit, ce e bine!
Învăţ să FAC eu, nu aştept să văd dacă se face de la sine.
Învăţ să fiu mulţumită şi să MULŢUMESC.
Învăţ, în sfârşit să ,,deschid" ochii!
Cam ciudată postarea, dar ,,Cine ştie, cunoaşte"!

( Video preluat de pe Youtube.com)

Ceva noutăţi şi o ţâră de umor

Iar nu am dat semne de viaţă şi sunt datoare cu povestitul noutăţilor. Deci, ca un fel de listă...
1. M-am mutat. Da, din nou. Da, e fain. Da, ştiu că mă plictisesc repede. Dar, ca să mă scot, să zicem că e o calitate...
2. Am început şcoala. De fapt, a fost doar o deschidere aşa, oficială. Şcoală de vineri încolo. În rest, colegi vechi, colegi noi ( Jeez, iar trebuie să socializez, dar hei! asta era o pasiune!) Aşa că e de bine din nou!
3. Îmi caut de lucru. ÎÎÎhh! Greu dom`ne, greeeu! Cv-uri peste cv-uri. Şi încă aştept. E de bine?

Aşaaaa! Şi acum, că îmi propusesem de mult, dar aşteptam să se mai strângă, haideţi să vă arăt ce mai caută lumea pe prietenul Google şi dă de ...mine!
În primul şi în primul rând: Andreea Belba. M-au terminat cu căutarea asta. Deea are dublă personalitate şi dublura umblă prin Bucureşti pe undeva. Haaaa! Te-am deconspiraaaat! muaaahhhaaahhaaaa
2. O poveste cu o zi de ghinion. Sper sincer să nu cauţi o compunere sau o idee de compunere cu titlul ăsta! Ce vă învaţă la şcoală, măi?
3. Nu-mi place să dau share la poze. Ok... Şi... eu cu ce te pot ajuta...? Că te ajut, nu-i bai, dar...Ah, pot să îţi dau un sfat: Nu-ţi place? Păi... nu da. Nu te oblig. NU TE OBLIG!
4.Vânzătoare la Georgy. Uaaaauuu. Deci când voi avea propriul meu butic, obligatoriu non-stop şi obligatoriu într-o staţie, am deja doritori. Plătesc bine! În teorie!
5. Melodia cu pasa şi smaile. Ăăă, help me...
6. Floare cu puf. AAA, ştiu, eu, eu! Păpădia! Glad I could help!
7. Dorinţe tâmpite. Heeeii. Dorinţele nu sunt tâmpite. Aşteaptă până se realizează. Atunci începe drama!
8. Cred în Georgy. Dacă nu aţi realizat până acum, Georgy e ca un fel de Zen Master. Father ( mother?) of all knowledge!
9. Smile tâmpite. Asta mă depăşeşte chiar şi pe mine...
10. Cât de mult ghinion poţi să ai? Dacă eşti Georgy? Muuult, crede-mă!
11. Un nou început clasa a5a povestire. Îmi pare rău, eu sunt în clasa I-îi din nou. mai am ceva de parcurs... Dar totuşi, de ce ar trebui să cauţi pe net aşa ceva? Pe vremea mea...
12. Omul e o fiinţă care niciodată nu e mulţumită. Dacă faci un efort şi rearanjezi puţin fraza, ai dreptate!
13. Smile disperat supărat. Luminaţi-mă... ăsta ar trebui să fie un cântec, o poză... ce?
14. Tatăl Andreei Belba. You have an obsession, maaan. Dar îţi satisfac curiozitatea. Tatăl Andreei e un om normal ( uaaauu) care nu cred că are vreo poză pe net care să te facă fericit. Dar dacă insişti, lasa-ţi un contact, ceva şi voi avea grijă să te ţină la curent cu viaţa lui!

Povestiri

Cu ruşinică, zâmbet tâmp, cenuşă în cap şi alte alea, recunosc spăşit că am cam dispărut ca măgarul în ceaţă. Dar din motive întemeiate, promit!
În ultima săptămână de vară am fost să mă vizitez cu o prietenă veche, dar foarte bună, Marea Neagră o cheamă. Şi cum nu ne-am vazut de cam un an am avut muulte de povestit. Mi-a mulţumit că am rămas prietenă cu ea, m-a lăsat să stau în aceeaşi cameră în care stau de 3 ani. Era un pic supărată că nu prea îi mai vin aşa mulţi vizitatori ca în anii trecuţi, că de când şi-a schimbat PR-ul i s-a cam stricat imaginea ( m-am oferit eu, dar nu îi place să intre în afaceri cu prietenii), mi-a povestit de surorile ei mai occidentale sau nu, care îi fură vizitatorii. Într-o seară a trecut la depănat amintiri, spunându-mi că altă dată avea camere care erau în totalitate ocupate de turişti din alte ţări, că a jucat în filme, că a fost iubită de mulţi, visată de mulţi.
I-am promis că vremurile alea vor reveni, că nu e totul pierdut, că nu, nu a îmbătrânit deloc şi e tot frumoasă. Am plecat cam în grabă pentru că îşi începuse curăţenia de iarnă şi nu am vrut să o deranjez. I-am şoptit în fugă că ne vedem la anul şi i-am trimis o bezea.
Am primit, totuşi de la ea nişte cadouri, bijuterii dragi ei, scoici în care pot să o aud tot timpul. În rest, avem multe poze, noi două, care să îmi umple timpul până la anul.


Cam asta am făcut mai important, am mai tras şi o tură până la prietenii sârbi ( foaaarte fain, apropo, merită) şi acum aştept... multe.
Şi ca să nu vă las în pace, mi-am amintit de o melodie foarte faină.