De ce?

Pentru fiecare dintre noi există un Drum, o Destinație și o Cale, mai abruptă sau mai lină pe care mergem spre acea incredibilă și neștiută Destinație. Și nu mă refer la ultima destinație, ci mă refer la cea unde atunci când vom ajunge vom ști dacă am călătorit bine, dacă am luat trenul potrivit.
Însă pentru  a ajunge Acolo, va trebui să ne facem bagajele. Bagaje cu care nu plecăm de la început, ci le luăm de pe drum, încet, încet, cu grijă, ca să nu ratăm nimic.
Întrebarea care mă apasă pe mine este: Ne va plăcea ce vom găsi în valiză când o vom deschide? Va fi în valiză amintirea unei persoane plăcute, zâmbitoare, care a făcut totul pentru ea și pentru ceilalți? Va fi o persoană care a lăsat în urma ei gânduri calde, care va fi amintită în discuții cu drag?
Văd în jurul meu o mulțime de persoane care luptă. Luptă crâncen și fără oprire pentru un scop știut de fiecare în parte. Dar este oare scopul corect?
Atunci când te lupți cu oricine pentru orice lucru mărunt, pentru orice castel din nisip sau din cărți de joc, atunci când iubești pe cineva pentru puterea sa și îl dai la o parte când o pierde, doar pentru a avea acces la următorul puternic, atunci când nu îți pasă că faci să doară, atunci când îți fredonezi cântecelul de victorie mai tare și mai tare doar ca să acoperi murmurul celui care-ți cere ajutorul, atunci îți pierzi sufletul.
Mă doare să văd că există în lumea asta oameni care habar nu au cât de tare doare o vorbă, oameni care își cântăresc sufletul în grame și își măsoară reușitele în metri pătrați, oameni pentru care sentimentele există doar în cărți și filme proaste, pentru care viața e o sală de jocuri de noroc.
Poate că miza va merita, va fi atât de importantă, încât, ajunși la destinație, vor putea găsi forța de a nu deschide valiza...

Carry on...

Cu soare în suflet, Rammstein în urechi și zâmbet pe buze... mergem înainte!
Vine primăvara ( imediat) ați văzut?!?


Rammstein - Sonne
   
 Asculta  mai multe  audio   diverse

Un dar de suflet

Cred că dintre toate darurile pe care le poate primi cineva în momentul în care se naşte, acela de a cunoaşte oamenii e cel mai de preţ. Eu pot să spun cu regret ca nu prea am primit mult din acest dar. Însă mă bucur foarte mult când cineva se uită câteva secunde la mine, şi îmi poate citi în adâncul sufletului. Am trăit o asemenea experienţă acum puţin timp, când eram în practică.
Deci... să formulez problema... eu sunt o mare fană cărţi. Orice carte mă bucură, chiar dacă o primesc, sau dacă o cumpăr, îmi place să o răsfoiesc în drum spre casă, şi acasă să îmi pregătesc minuţios locul de lectură, şi să nu mă mai dezlipesc de acea carte până nu o dau gata. Acestea sunt datelele problemei...acum începe povestea. Deci eram la practică, şi într-o zi a venit un domn. După cum am spus de la început, nu prea "citesc" oamenii din prima, şi m-am comportat ca de obicei. După ce am terminat treaba, şi i-am explicat că mai are nevoie de câteva chestii pentru completare, i-a făcut un semn discret soţiei dânsului, şi aceasta a scos dintr-o plasă o carte, pe care mi-a întins-o, spunându-mi că e pentru mine, e cartea dânsului, abia scoasă. E o carte de poezii, mai speciale, care te lasă să le gândeşti înainte de a le înţelege complet, sunt nişte poezii inspirate din viaţa acestui om, la prima vedere simplu, dar cu o minte sclipitoare. Omul acesta se numeste Daniel Ilie, şi sper să aibă mult succes cu aceasta carte de poezii, care într-o zi de vară cam anostă, a ajuns în mâinile unei simple studente,si nu a mai plecat de acolo. Cartea este încă pe masa mea, şi recitesc câte o poezie în fiecare zi, şi în fiecare zi găsesc alte inţelesuri ascunse. Sper că domnul Ilie nu se va supăra pe mine dacă voi pune nişte versuri din poezia mea preferată pe blog.

" Mie nu mi-e frică de lupi/ De singurătatea haitei/ Mă tem" (Daniel Ilie- Mă tem)


Sper din suflet să îl mai întâlnesc pe acest om, şi să îi mulţumesc pentru că a fost una dintre persoanele care mi-a dat o lecţie de viaţă.