Donez mâţi ( cred ca mîţ e marcă înregistrată deja... ;)) )

De vreo săptămână jumate sunt mândra posesoare a 5 mâţi. Care la început stăteau cuminţi în cutia lor, aşteptând răbdători să vină mama lor din preumblări, să le dea şi lor ceva de mâncare...După câteva zile, a început aventura... unii săreau din cutie, alţii escaladau canapele, paturi, la perdele încă nu s-au gândit, spre fericirea mea...
Deci, cum spuneam,donez mâţi. Doritorii ar trebui să fie din Timişoara, sau să aibă măcar un drum spre Timişoara ( Poşta se poartă urât şi cu lucrurile, darămite cu animăluţele)
Motivele pentru care îi dau sunt, cred, mai mult decât evidente... Sunt 5, deja sunt mari şi îmi vor mânca casa, că, deh, se învaţă unul pe altul la prostii, şi deja încep să mă cert rău cu Lula ( ză praud mazăr), care vrea să îi care ( din nou!!!) nu ştiu unde....
Şi acum puţină reclamă, că nu pot să mă abţin... Sunt toţi traşi la xerox, încă nu am reuşit să îi deosebesc, sunt tărcaţi, seamănă cu mâţa din whiskas, daaaaar... au ochii albastri, toţi. Sper să nu li se mai schimbe, că sunt dulci dulci.
În poza de mai sus încă mai stăteau în cutia lor, se văd doar 2, dar cred că vă puteţi imagina cum arată şi restul...
Dacă doriţi vreun mâţ, lăsaţi un comentariu la postare, cu ceva nr de telefon sau adresă de mail. Şi după ce îl luaţi, să îl iubiţi, şi să aveţi grijă mare de el, că pot să mă fac şi rea :))

Never say never...

Cine a spus chestia asta, mare dreptate a avut. Mie, pentru că Murphy mă iubeşte mult, şi vrea să o arate cât mai des, dacă zic ceva, mâine sigur mi se va întâmpla pe dos.
Eu nu mai merg niciodată la Bucureşti, pentru că nu îmi place oraşul, prea multă înghesuială, etc. Mai are rost să zic ceva? Vezi postarea anterioară. Şi cred că voi mai merge în curând...
Niciodată nu am întârziat, şi nici nu voi întârzia. Mai bine ajung mai repede decât mai târziu... Cred că Deea poate să îşi deschidă un magazin cu cuiele pe care le-a făcut aşteptându-mă. Şi poate să le dea şi 3 la 10.000, că tot se îmbogăţeşte...
Niciodată nu o să îmi fac blog, nu îmi place/ nu am timp/ nu am răbdare... aici chiar nu mai am nimic de spus în apărarea mea...
Niciodată nu voi sta în pat mai mult de orele de somn. De ce să stau în pat, când pot face ceva util? Ahaaam...De două zile stau numai în pat, nu am fost de mult răcită în halul ăsta. Şi mă enervează, pierd timpul aiurea, nu pot ieşi afară, nu pot merge la şcoală, nu pot ţopăi, nu am chef să ascult muzică ( !!!), doar stau... cred că zilele astea, din plictiseală, aş fi avut abilitatea de a mă uita şi pe Duna...
Niciodată nu am să mă las de Cola. Ha haaa, chiar aşaaa! Asta a fost de 1 aprilie, cu întârziere! Chiar niciodată nu am să mă las de Cola, şi nu îmi pasă de părerea ta, Murphy!!!
Şi cred că mai sunt, dar încă mă doare prea rău capul ca să îmi amintesc. Dar trebuia să fac ceva, ca să îmi mai revin. Şi nimic nu e mai bun ca o postare nouă, nu?

This is the road to... Bucharest...

Yep, am fost, mi-am luat inima în dinţi şi m-am hotărât să plec spre meleaguri bucureştene...
Toate bune şi frumoaseee, până într-o frumoasă zi de miercuri când Georgy, fată precaută, la la la, şi devreme acasă s-a dus să-şi procure un frumos bilet de la faimosul CFR ( de la agenţie, că de aia povesteam de precauţii). Orarul îl ştiam... la ora 5 şi 5 dimineaţa trebuia să mă prezint la întâlnirea cu un frumos tren CFR, firmă renumita, nu-i aşa? pentru calităţile sale...
Şi cum stăteam eu zâmbitoare şi amabilă în aparenţă în faţa unei tanti de la agenţie, mi se pare că aud un mumrmur venind din zona aceleiaşi tanti. Ciulesc urechea şi mi se pare că spune ceva de o transbordare...Cu un zâmbet şiii mai larg o rog să repete. Dap, am auzit bine... transbordare la Severin, cu autobuzele toată lumea 20 de km,până undeva unde se înţarcă iepe în popor. Faaaaiiin! Chiar lipseau senzaţiile tari din viaţa mea în ultimul timp...
ok... trecem peste alte chestii neesenţiale, şi ajungem la Severin, dar nuuu gara maaare şi frumoasă, neaaah, nici pomeneală. Severin mărfuri! Şi stai tată acolo, până reuşeşti să îţi dai seama de unele adevăruri absolute pe care le-ai trecut cu vederea, etc. Şi pe urmă mai stai un pic. Vine trenul în cele din urmă, fur un pic de somn, întrerupt de 4 sau 5 rânduri de controlori, şi ajung la Bucureşti. O să trec peste întâmplările din Bucureşti, zicând doar atât: I looove Timişoara!
La întoarcere, tanti de la bilete nu a avut inspiraţie să ne aducă aminte că se va face iar porcăria de transbordare, dar am revenit cu întrebarea cu ruta pe urmă. După ore şi ore, am ajuns acolo la iepe ( din nou, metaforic vorbind), şi nici urmă de tren. Trebuia să vină cam într-o oră, şi să plece în 2. La un moment dat mi se părea că m-am transformat în drapel, aşteptam să mă colorez, de la atâta vânt.
Pe această cale aş vrea să mulţumesc în primul rând CFR-ului, pentru tot ce face pentru noi, muritorii de rând, pentru amabilitate, confort şi siguranţă, şi, de asemenea tuturor celor care m-au ajutat şi îndrumat să vin la Timişoara.
Concluzie: O călătorie Timişoara Nord- Bucureşti Nord durează 10 ore. Uraaa!

Astăzi e ziua loooor....

Ce pot să spun despre ele...? Că sunt fete faine, că sunt prietene bune, că au suflete calde şi mereu o vorbă bună când cineva e trist? Că sunt în stare de orice pentru persoanele dragi lor? Nu e de ajuns. Ele sunt mult mai mult de atât.
Şi care sunt şansele ca fetele astea să fie amândouă la UVT, amândouă la CRP, în aceeaşi grupă. Şi născute în aceeaşi zi? Ar trebui să fie foooarte mici, dar uite că s-a întâmplat! Dar care erau şansele ca fetele astea descrise aşa în primele rânduri să fie prietenele MELE? Şi astea sunt foarte mici, dar sunt. Ele sunt Deea şi Mădă, colegele şi prietenele mele faine, şi azi e ziua lor!
LA MULŢI ANI! feteeeeee, să vă fie viaţa la fel de frumoasă ca voi, să fiţi fericite, împlinite, şi să mai patrulaţi pe aici încă 1000 de ani de acum încolo!
A, şi vă mulţumesc că încă mă suportaţi!

Dorinţe tâmpite

De multişor am în plan această postare, dar cum săptămâna asta am fost tot pe drumuri, îmi iau acum inima în dinţi. Deeeci... vroiam sa îmi scriu aici cele mai tâmpite dorinţe, care cred că nu se pot îndeplini niciodată, pentru căăă.... sunt tâmpite ( dooh). Îmi doresc...

1. Să fie vară tot anul
2. Să mă mut la mareee, sau cel mai bine, să vină marea în zonă ( muuult mai bine)
3. Să am propria figură de ceară la Madame Tussaud ( uaaaaaa)
4. Să nu mai pierd pariuri ( pentru că tot timpul, dar tot timpul, am dreptate)
5. Am spus ceva de vara aia?
6. Să primesc din senin un camion de ciocolatăăă ( preferabil Milka, preferabil cu căpşuni, dar merge şi din aia cu pete, slurp)
7. Să pot să aud ce gândesc ceilalţi
8. Să nu mai trebuiască să spăl vase never ever
9. Să văd Pământul de pe Lună
10.Să câştig cel mai frumos premiu din lumea asta : Cola gratis pe viaţă. Să-mi vină cu cisterna la uşă!!!
Sper că v-aţi prins că asta se vrea o leapşă, care meeerge spreee Anca şi Deea. Să vedem ce dorinţe tâmpite au ele. Şi voi restul sunteţi invitaţi să furaţi joculeţul. Aştept...

Behind blue eyes...

Asculta mai multe audio Muzica



Atât. Ascultați versurile...

O poveste cu Georgy, sau cat ghinion poti sa ai intr-o zi de 13...

Vreau sa precizez ca voi povesti la persoana a 3-a, pentru ca inca nu imi vine sa cred ca mi s-a intamplat mie...
Georgy este o persoana foarte optimista. Si in optimismul asta al ei, crede ca Universul o protejeaza si ca nimic nu i se poate intampla rau.
Saptamana asta, in momentele in care nu alerga pe campuri insorite, cu flori ( metaforic vorbind), Georgy se apuca de un capitol al licentei. Bineinteles ca e foarte mandra de ea ca il va termina la timp, ca a scris bine, etc, etc. Si vine ziua de sambata... Pe la ora 1, georgy termina ultimul subcapitol, mai are de facut incheierea, totul e bine. Vorbeste cu Deea la telefon, si cu un ton parintesc, o sfatuieste sa isi faca mai multe copii ale licentei, ca nu se stie niciodata... Planul ei e sa termine capitolul, si sa il trimita in cel mai sigur loc de pe Pamantul asta, la tata de Georgy in calculator.
Pe la 4 dupa amiaza, Georgy isi citeste capitolul, si cu mandria citindu-i-se in priviri, decide ca il va termina duminica... prea multa epuizare pentru o singura zi...Si isi cauta un joc, ca deh, merita sa se relaxeze putin...
Aproximativ 30 de minute mai tarziu, Georgy instaleaza jocul.
Ora 16.32- Jocul nu porneste.
Ora 16.33- Georgy il deschide din nou.
Ora 16.34- Laptopul ii arata lui Georgy cat de mult o iubeste, si incepe sa faca nazuri, apoi se stinge...
Ora 16.36- ............
Ora 16.38- @$%^&:"!@#$
Ora 16.45- Georgy se uita pe pereti, ochii miscandu-i-se cu aproximativ 200-240 rotatii/ minut.
Ora 17.00- Georgy se apropie de unul dintre pereti, si incepe sa se dea cu capul de ei.
In tot acest timp, singurele sunte scoase au fost ceva de genul: O nu, nu, nu, nu, nuuuuuuuuu. De ceeeeeeeeeeeeeee?????????
Ora 17.30- Georgy incepe sa gandeasca cat de cat coerent, si il suna pe cumnatu-sau, unul din putinii salvatori in cazuri de genul.
Ora 17.32- Cata ( cumnatul) ii spune lui Georgy sa aiba rabdare pana duminica seara cand va ajunge el in Timisoara. ( rabdare?? Georgy nu stie ce e aia rabdare, remember?? )
Intervalul orar 18-20 Georgy isi evalueaza optiunile, daca cumva laptopul nu va porni, va avea la dispozitie aproximativ 2 zile sa refaca ceea ce a facut intr-o saptamana. Nu e mult, dar Georgy e prapastioasa. Deci... duminica, ora 12.25, Georgy il asteapta pe Cata ca pe painea calda, cu o atitudine de genul: O,Cata-zeu-al-calculatoarelor, vino si scoate-mi licenta din pacatosul de laptop, de preferat listata pe foi A4 si deja corectata.
Deci... cat ghinion poti sa ai intr-o zi de 13? Muuuuuult...
Si asa, ca o pedeapsa pentru ca nu a fost precauta, Georgy isi va face un fel de blog harakiri, si astazi, numele ei va fi... Giorgi!!! ( chiar m-a durut mana sa scriu asta...)
Revin cu detalii cand rezolva Cata problema! ( observati, din nou, optimismul...)

L.E. Optimismul face, într-adevăr minuni! După ce muritorii de rând s-au chinuit o zi și o noapte să pornească laptopul, a venit Cătă. Din trei butoane apăsate, urechile mele au fost din nou încântate de sunetul melodios al laptopului care pornea... Licența mea e acum pe 2 stick-uri, pe laptop pe 2 partiții, și va pleca azi și spre tata. După ce am dansat ieri jumătate de oră cu stick-ul în mână, urlând de fericire, mi-am dat seama că acolo sus, cineva mă iubește...