Ceva noutăţi şi o ţâră de umor

Iar nu am dat semne de viaţă şi sunt datoare cu povestitul noutăţilor. Deci, ca un fel de listă...
1. M-am mutat. Da, din nou. Da, e fain. Da, ştiu că mă plictisesc repede. Dar, ca să mă scot, să zicem că e o calitate...
2. Am început şcoala. De fapt, a fost doar o deschidere aşa, oficială. Şcoală de vineri încolo. În rest, colegi vechi, colegi noi ( Jeez, iar trebuie să socializez, dar hei! asta era o pasiune!) Aşa că e de bine din nou!
3. Îmi caut de lucru. ÎÎÎhh! Greu dom`ne, greeeu! Cv-uri peste cv-uri. Şi încă aştept. E de bine?

Aşaaaa! Şi acum, că îmi propusesem de mult, dar aşteptam să se mai strângă, haideţi să vă arăt ce mai caută lumea pe prietenul Google şi dă de ...mine!
În primul şi în primul rând: Andreea Belba. M-au terminat cu căutarea asta. Deea are dublă personalitate şi dublura umblă prin Bucureşti pe undeva. Haaaa! Te-am deconspiraaaat! muaaahhhaaahhaaaa
2. O poveste cu o zi de ghinion. Sper sincer să nu cauţi o compunere sau o idee de compunere cu titlul ăsta! Ce vă învaţă la şcoală, măi?
3. Nu-mi place să dau share la poze. Ok... Şi... eu cu ce te pot ajuta...? Că te ajut, nu-i bai, dar...Ah, pot să îţi dau un sfat: Nu-ţi place? Păi... nu da. Nu te oblig. NU TE OBLIG!
4.Vânzătoare la Georgy. Uaaaauuu. Deci când voi avea propriul meu butic, obligatoriu non-stop şi obligatoriu într-o staţie, am deja doritori. Plătesc bine! În teorie!
5. Melodia cu pasa şi smaile. Ăăă, help me...
6. Floare cu puf. AAA, ştiu, eu, eu! Păpădia! Glad I could help!
7. Dorinţe tâmpite. Heeeii. Dorinţele nu sunt tâmpite. Aşteaptă până se realizează. Atunci începe drama!
8. Cred în Georgy. Dacă nu aţi realizat până acum, Georgy e ca un fel de Zen Master. Father ( mother?) of all knowledge!
9. Smile tâmpite. Asta mă depăşeşte chiar şi pe mine...
10. Cât de mult ghinion poţi să ai? Dacă eşti Georgy? Muuult, crede-mă!
11. Un nou început clasa a5a povestire. Îmi pare rău, eu sunt în clasa I-îi din nou. mai am ceva de parcurs... Dar totuşi, de ce ar trebui să cauţi pe net aşa ceva? Pe vremea mea...
12. Omul e o fiinţă care niciodată nu e mulţumită. Dacă faci un efort şi rearanjezi puţin fraza, ai dreptate!
13. Smile disperat supărat. Luminaţi-mă... ăsta ar trebui să fie un cântec, o poză... ce?
14. Tatăl Andreei Belba. You have an obsession, maaan. Dar îţi satisfac curiozitatea. Tatăl Andreei e un om normal ( uaaauu) care nu cred că are vreo poză pe net care să te facă fericit. Dar dacă insişti, lasa-ţi un contact, ceva şi voi avea grijă să te ţină la curent cu viaţa lui!

Povestiri

Cu ruşinică, zâmbet tâmp, cenuşă în cap şi alte alea, recunosc spăşit că am cam dispărut ca măgarul în ceaţă. Dar din motive întemeiate, promit!
În ultima săptămână de vară am fost să mă vizitez cu o prietenă veche, dar foarte bună, Marea Neagră o cheamă. Şi cum nu ne-am vazut de cam un an am avut muulte de povestit. Mi-a mulţumit că am rămas prietenă cu ea, m-a lăsat să stau în aceeaşi cameră în care stau de 3 ani. Era un pic supărată că nu prea îi mai vin aşa mulţi vizitatori ca în anii trecuţi, că de când şi-a schimbat PR-ul i s-a cam stricat imaginea ( m-am oferit eu, dar nu îi place să intre în afaceri cu prietenii), mi-a povestit de surorile ei mai occidentale sau nu, care îi fură vizitatorii. Într-o seară a trecut la depănat amintiri, spunându-mi că altă dată avea camere care erau în totalitate ocupate de turişti din alte ţări, că a jucat în filme, că a fost iubită de mulţi, visată de mulţi.
I-am promis că vremurile alea vor reveni, că nu e totul pierdut, că nu, nu a îmbătrânit deloc şi e tot frumoasă. Am plecat cam în grabă pentru că îşi începuse curăţenia de iarnă şi nu am vrut să o deranjez. I-am şoptit în fugă că ne vedem la anul şi i-am trimis o bezea.
Am primit, totuşi de la ea nişte cadouri, bijuterii dragi ei, scoici în care pot să o aud tot timpul. În rest, avem multe poze, noi două, care să îmi umple timpul până la anul.


Cam asta am făcut mai important, am mai tras şi o tură până la prietenii sârbi ( foaaarte fain, apropo, merită) şi acum aştept... multe.
Şi ca să nu vă las în pace, mi-am amintit de o melodie foarte faină.

Heh Heh

Mîţa cu î din i

Eşti o elegantã felinã cenuşie cu sexul ambiguu. De o inteligenţã sclipitoare, mai mereu eşti capul rãutãţilor iar consumul de droguri te absolvã de orice rãspundere. Tot universul zici cã-i o bandã desenatã în care tu eşti personajul principal.

Tu cine eşti în Mîţa cu î din i?

Iupiiii

Hello! M-am întors!!! Mi-am luat inima în dinţi şi am reuşit să mă împac cu tastatura asta care a fost de atâtea ori sub ameninţarea cruntă că va fi aruncată de pe geam ( mă opream de fiecare dată în ultima clipă când îmi dădeam seama că de fapt stau la casă şi poate nu are niciun rost...). Am terminat... cu toate... sunt în sfârşit şi eu în vacanţăăă.
Că am terminat cu bine, că nu, nu sunt eu în măsură să judec. Georgy găseşte mereu un motiv să râdă, am mai spus asta, chiar şi dacă face mişto de ea...
Aşaaaa, sunt restantă cu una bucată leapşă de la Deea ( deşi de când aşteaptă, cred că a uitat de ea). Cică e curioasă ce vroiam să ma fac eu când cresc mare...
Prima carieră la care visam, am mai scris, a fost cea de vânzătoare, apoi am vrut să mă fac doctoriţă, profesoară, etc...
Acum îmi aduc aminte că prin clasa a 5a am vrut să mă fac arheolog ( încă îmi place ideea, încă îmi dezlipesc oamenii ochii cu şpaclul de pe ecranul televizorului când sunt documentare despre Egiptul Antic. Cred că în curând voi avea interdicţie la documentarele cu Nefertiti, că e prea zgâriat ecranul :)) şi apoi am avut eu o idee măreaţă: mă fac speolog. Numai că baiul la mine e că dacă mă aflu într-un loc întunecat şi realizez că deasupra mea sunt nu stiu câte tone de stânci/ pământ/ orice altceva care îmi poate afecta integritatea corporală la cel mai mic semn al lui Murphy ( că ştiţi că relaţia mea cu Murphy e una lungă şi trainică) Faaac cu nervii!! Aşa că a picat şi cariera asta. În clasa a 8 a am vrut să merg la liceul militar, îmi făcea cu ochiul răăuu de tot. Cred că probele fizice m-au împiedicat să mai visez. După clasa a 12 a, deşi ideea cu publicitatea îmi era rău de tot băgată în creier, mi-am depus dosarul şi la Drept. Da, doamnelor şi domnilor, Drept. Numai că la vremea aia eram atât de pacifistă, încât puteai să mă baţi şi eu veneam şi îţi puneam o floare în păr. Deci, sigur nu aveau nevoie de una ca mine pe acolo...
De la începutul facultăţii încoace nu pream am mai avut idei solide despre altă carieră. Mi-am ocupat cât timp am putut cu publicitatea şi încă nu m-am săturat, văd. De acum, sper să-mi găsesc şi eu un loc mic al meu şi să pot să fac ce îmi place.
Vom vedea...
Acum e vară, e vacanţă, e soareee, ce staţi să citiţi bloguri... ieşiţi afară, mergeţi prin parcuri, la ştranduri, unde vreţi, numai în casă să nu staţi, că o păziţi destul iarna. Hai v-am lăsat, mă duc pe afară. See ya!!

........................................

Omul e o fiinţă ciudată. Mi-am dat seama din nou de chestia asta zilele trecute... Nu preţuieşte niciodată ceea ce are, decât atunci când e prea târziu. Şi niciodată nu relizează că unele etape din viaţă nu se mai întorc. Şi atunci a inventat expresia: Un sfârşit e un nou început...
E aşa ciudată şi expresia asta... un nou început e un nou început... nu e repetiţia a ce s-a terminat, deci n-are nici un sens să ne mai amăgim repetând la nesfârşit chestia asta...
Întotdeauna când am terminat o etapă îmi spuneam: Georgy, gata! E timpul să creşti mare! Şi momentul ăsta, după legile universal acceptate, chiar e momentul să cresc mare. De ceeeeeeeee...? Oare dacă mai fac o facultate, şi încă una, şi încă una, mai trebuie să fac asta? Sau poate dacă mă apuc de grădiniţă? Că şi aşa grădi e un teritoriu necunoscut, de care am fugit mâncând pământul la momentul respectiv...
Oh, Georgy, just grow up!
ok, ok, am să încerc, între timp, vă ţin la curent. Zilele următoare, când îmi revin, am să scriu despre anii de facultă!
OVER AND OUT!

Georgy ascultă...

Ştiiiiuuu că vă era dor de preferinţele mele muzicale, şi vă fac hatârul ( de fapt îmi fac mie hatârul, că nu mai trebuie să stau să le caut de 15176489 de ori pe zi). Deci, Georgy ascultă în disperare mai nou:



Pe asta o ascult de mult, dar nu ştiu ce m-a apucat mai nou de o ascult atât de des în ultimul timp. Poate pentru că e foarte faină?



OOO, daaaa, asta e una din melodiile pe care le-am ascultat de milioane de ori până acum, dar parcă e din ce în ce mai faină...



Deci... acum vorbesc cu Deea. Vezi de ce nu te văd pe stradă? Sau de ce nu te aud? De acum încolo vii, dai din mâini, urli, te agiţi pe lângă mine, şi atunci poate, doar poooaaaaateeee, te văd :)))
Enjoy!
Poate vreţi să luaţi chestia asta ca pe o leapşă, că nu mă supăr!

Donez mâţi ( cred ca mîţ e marcă înregistrată deja... ;)) )

De vreo săptămână jumate sunt mândra posesoare a 5 mâţi. Care la început stăteau cuminţi în cutia lor, aşteptând răbdători să vină mama lor din preumblări, să le dea şi lor ceva de mâncare...După câteva zile, a început aventura... unii săreau din cutie, alţii escaladau canapele, paturi, la perdele încă nu s-au gândit, spre fericirea mea...
Deci, cum spuneam,donez mâţi. Doritorii ar trebui să fie din Timişoara, sau să aibă măcar un drum spre Timişoara ( Poşta se poartă urât şi cu lucrurile, darămite cu animăluţele)
Motivele pentru care îi dau sunt, cred, mai mult decât evidente... Sunt 5, deja sunt mari şi îmi vor mânca casa, că, deh, se învaţă unul pe altul la prostii, şi deja încep să mă cert rău cu Lula ( ză praud mazăr), care vrea să îi care ( din nou!!!) nu ştiu unde....
Şi acum puţină reclamă, că nu pot să mă abţin... Sunt toţi traşi la xerox, încă nu am reuşit să îi deosebesc, sunt tărcaţi, seamănă cu mâţa din whiskas, daaaaar... au ochii albastri, toţi. Sper să nu li se mai schimbe, că sunt dulci dulci.
În poza de mai sus încă mai stăteau în cutia lor, se văd doar 2, dar cred că vă puteţi imagina cum arată şi restul...
Dacă doriţi vreun mâţ, lăsaţi un comentariu la postare, cu ceva nr de telefon sau adresă de mail. Şi după ce îl luaţi, să îl iubiţi, şi să aveţi grijă mare de el, că pot să mă fac şi rea :))