sâmbătă, 20 februarie 2010
duminică, 14 februarie 2010
O poveste cu Georgy, sau cat ghinion poti sa ai intr-o zi de 13...
Vreau sa precizez ca voi povesti la persoana a 3-a, pentru ca inca nu imi vine sa cred ca mi s-a intamplat mie...
Georgy este o persoana foarte optimista. Si in optimismul asta al ei, crede ca Universul o protejeaza si ca nimic nu i se poate intampla rau.
Saptamana asta, in momentele in care nu alerga pe campuri insorite, cu flori ( metaforic vorbind), Georgy se apuca de un capitol al licentei. Bineinteles ca e foarte mandra de ea ca il va termina la timp, ca a scris bine, etc, etc. Si vine ziua de sambata... Pe la ora 1, georgy termina ultimul subcapitol, mai are de facut incheierea, totul e bine. Vorbeste cu Deea la telefon, si cu un ton parintesc, o sfatuieste sa isi faca mai multe copii ale licentei, ca nu se stie niciodata... Planul ei e sa termine capitolul, si sa il trimita in cel mai sigur loc de pe Pamantul asta, la tata de Georgy in calculator.
Pe la 4 dupa amiaza, Georgy isi citeste capitolul, si cu mandria citindu-i-se in priviri, decide ca il va termina duminica... prea multa epuizare pentru o singura zi...Si isi cauta un joc, ca deh, merita sa se relaxeze putin...
Aproximativ 30 de minute mai tarziu, Georgy instaleaza jocul.
Ora 16.32- Jocul nu porneste.
Ora 16.33- Georgy il deschide din nou.
Ora 16.34- Laptopul ii arata lui Georgy cat de mult o iubeste, si incepe sa faca nazuri, apoi se stinge...
Ora 16.36- ............
Ora 16.38- @$%^&:"!@#$
Ora 16.45- Georgy se uita pe pereti, ochii miscandu-i-se cu aproximativ 200-240 rotatii/ minut.
Ora 17.00- Georgy se apropie de unul dintre pereti, si incepe sa se dea cu capul de ei.
In tot acest timp, singurele sunte scoase au fost ceva de genul: O nu, nu, nu, nu, nuuuuuuuuu. De ceeeeeeeeeeeeeee?????????
Ora 17.30- Georgy incepe sa gandeasca cat de cat coerent, si il suna pe cumnatu-sau, unul din putinii salvatori in cazuri de genul.
Ora 17.32- Cata ( cumnatul) ii spune lui Georgy sa aiba rabdare pana duminica seara cand va ajunge el in Timisoara. ( rabdare?? Georgy nu stie ce e aia rabdare, remember?? )
Intervalul orar 18-20 Georgy isi evalueaza optiunile, daca cumva laptopul nu va porni, va avea la dispozitie aproximativ 2 zile sa refaca ceea ce a facut intr-o saptamana. Nu e mult, dar Georgy e prapastioasa. Deci... duminica, ora 12.25, Georgy il asteapta pe Cata ca pe painea calda, cu o atitudine de genul: O,Cata-zeu-al-calculatoarelor, vino si scoate-mi licenta din pacatosul de laptop, de preferat listata pe foi A4 si deja corectata.
Deci... cat ghinion poti sa ai intr-o zi de 13? Muuuuuult...
Si asa, ca o pedeapsa pentru ca nu a fost precauta, Georgy isi va face un fel de blog harakiri, si astazi, numele ei va fi... Giorgi!!! ( chiar m-a durut mana sa scriu asta...)
Revin cu detalii cand rezolva Cata problema! ( observati, din nou, optimismul...)
L.E. Optimismul face, într-adevăr minuni! După ce muritorii de rând s-au chinuit o zi și o noapte să pornească laptopul, a venit Cătă. Din trei butoane apăsate, urechile mele au fost din nou încântate de sunetul melodios al laptopului care pornea... Licența mea e acum pe 2 stick-uri, pe laptop pe 2 partiții, și va pleca azi și spre tata. După ce am dansat ieri jumătate de oră cu stick-ul în mână, urlând de fericire, mi-am dat seama că acolo sus, cineva mă iubește...
Georgy este o persoana foarte optimista. Si in optimismul asta al ei, crede ca Universul o protejeaza si ca nimic nu i se poate intampla rau.
Saptamana asta, in momentele in care nu alerga pe campuri insorite, cu flori ( metaforic vorbind), Georgy se apuca de un capitol al licentei. Bineinteles ca e foarte mandra de ea ca il va termina la timp, ca a scris bine, etc, etc. Si vine ziua de sambata... Pe la ora 1, georgy termina ultimul subcapitol, mai are de facut incheierea, totul e bine. Vorbeste cu Deea la telefon, si cu un ton parintesc, o sfatuieste sa isi faca mai multe copii ale licentei, ca nu se stie niciodata... Planul ei e sa termine capitolul, si sa il trimita in cel mai sigur loc de pe Pamantul asta, la tata de Georgy in calculator.
Pe la 4 dupa amiaza, Georgy isi citeste capitolul, si cu mandria citindu-i-se in priviri, decide ca il va termina duminica... prea multa epuizare pentru o singura zi...Si isi cauta un joc, ca deh, merita sa se relaxeze putin...
Aproximativ 30 de minute mai tarziu, Georgy instaleaza jocul.
Ora 16.32- Jocul nu porneste.
Ora 16.33- Georgy il deschide din nou.
Ora 16.34- Laptopul ii arata lui Georgy cat de mult o iubeste, si incepe sa faca nazuri, apoi se stinge...
Ora 16.36- ............
Ora 16.38- @$%^&:"!@#$
Ora 16.45- Georgy se uita pe pereti, ochii miscandu-i-se cu aproximativ 200-240 rotatii/ minut.
Ora 17.00- Georgy se apropie de unul dintre pereti, si incepe sa se dea cu capul de ei.
In tot acest timp, singurele sunte scoase au fost ceva de genul: O nu, nu, nu, nu, nuuuuuuuuu. De ceeeeeeeeeeeeeee?????????
Ora 17.30- Georgy incepe sa gandeasca cat de cat coerent, si il suna pe cumnatu-sau, unul din putinii salvatori in cazuri de genul.
Ora 17.32- Cata ( cumnatul) ii spune lui Georgy sa aiba rabdare pana duminica seara cand va ajunge el in Timisoara. ( rabdare?? Georgy nu stie ce e aia rabdare, remember?? )
Intervalul orar 18-20 Georgy isi evalueaza optiunile, daca cumva laptopul nu va porni, va avea la dispozitie aproximativ 2 zile sa refaca ceea ce a facut intr-o saptamana. Nu e mult, dar Georgy e prapastioasa. Deci... duminica, ora 12.25, Georgy il asteapta pe Cata ca pe painea calda, cu o atitudine de genul: O,Cata-zeu-al-calculatoarelor, vino si scoate-mi licenta din pacatosul de laptop, de preferat listata pe foi A4 si deja corectata.
Deci... cat ghinion poti sa ai intr-o zi de 13? Muuuuuult...
Si asa, ca o pedeapsa pentru ca nu a fost precauta, Georgy isi va face un fel de blog harakiri, si astazi, numele ei va fi... Giorgi!!! ( chiar m-a durut mana sa scriu asta...)
Revin cu detalii cand rezolva Cata problema! ( observati, din nou, optimismul...)
L.E. Optimismul face, într-adevăr minuni! După ce muritorii de rând s-au chinuit o zi și o noapte să pornească laptopul, a venit Cătă. Din trei butoane apăsate, urechile mele au fost din nou încântate de sunetul melodios al laptopului care pornea... Licența mea e acum pe 2 stick-uri, pe laptop pe 2 partiții, și va pleca azi și spre tata. După ce am dansat ieri jumătate de oră cu stick-ul în mână, urlând de fericire, mi-am dat seama că acolo sus, cineva mă iubește...
vineri, 5 februarie 2010
Să facem primăvară...
Astăzi voi scrie un post ce va fi poate catalogat de unii ca fiind „ învechit”. Da, poate sunt eu învechită, sau poate am o astfel de gândire, dar mă tot întreb: oare nu ne mai putem schimba? Oare societatea în care trăim se va duce din rău în mai rău, și apoi... ce?
Mă uimesc oamenii care spun că România se duce de râpă. Da, dar cine a făcut-o să ajungă așa? Nu tot noi? Noi cei care ne batem cu cărămida în piept că suntem cetățeni cinstiți, facem, dregem, dar uităm că străzile sunt dotate cu coșuri de gunoi. Sau că vecinul face numai gălăgie, dar ascultăm și noi numai piesa preferată la un volum de ar putea sparge și timpanul câinelui de peste drum. Și arătăm tot felul de semne mai mult sau mai puțin folosite în S.I. (oricare dintre ele) nemernicului care a îndrăznit să ne claxoneze pe Noooi, că am trecut drumul (destul de aproape de trecere). Ce, parcă nu are frâne! ( am văzut femei cu cărucioare cu copii care se aruncau în fața mașinilor, cu căruciorul folosit drept scut, bănuiesc).
Și acum mă întreb, și vă întreb: E chiar așa de greu să facem ceva cum trebuie? Bănuiesc că e încă greu să îți muți privirea puțiiin mai în spate de „ capra vecinului” și să vezi Omul din fața ta. E greu, dar nu imposibil. Putem face mult mai mult de atât, doar că am cam uitat să fim oameni. Nu suntem niște mașinării care lucrează, vin acasă, bagă o bere, își mai bat nevasta că nu i-a ieșit bine mămăliga ( vă zic și bancul dacă nu îl știți), dorm și a doua zi o iau de la capăt.
Am mai povestit pe blogul meu că am întîlnit și Oameni. Hai să luăm exemplu.
Mie îmi place să cred că nu voi trece prin viața asta degeaba, că voi putea face ceva, chiar dacă nu îmi va ajuta mie, voi încerca să iau exemplu de la acei oameni, și de la mulți alții pe care i-am întâlnit, și pe care îi voi mai întâlni. Și încă ceva: îmi place țara în care trăiesc, da, știu că vor fi persoane care vor ridica o spranceană la citirea acestor rânduri. Nu aș putea să plec de aici, și sper că nu va fi nevoie. E așa cum e, din cauza unor „ cefoși” ( cu ceafa lată, adică), care dacă au fonduri de la tăticu, cred că pot face orice le vine pe chelie (și încă există donșoare care visează și oftează după ei). Ei, noi am putea schimba ceva, pentru că altfel, mi-e teamă că vom ajunge ceva anexă a Americii, un fel de sat de vacanță unde vor veni românii americănizați să le arate la „grandchildreni” „ce-au fost și ce au ajuns”. Chiar mi-e frică de chestia asta.
Am auzit de multe ori expresia „ cu o floare nu faci primăvară”. Da, dar e floarea mea. Facem o grădină?
Mă uimesc oamenii care spun că România se duce de râpă. Da, dar cine a făcut-o să ajungă așa? Nu tot noi? Noi cei care ne batem cu cărămida în piept că suntem cetățeni cinstiți, facem, dregem, dar uităm că străzile sunt dotate cu coșuri de gunoi. Sau că vecinul face numai gălăgie, dar ascultăm și noi numai piesa preferată la un volum de ar putea sparge și timpanul câinelui de peste drum. Și arătăm tot felul de semne mai mult sau mai puțin folosite în S.I. (oricare dintre ele) nemernicului care a îndrăznit să ne claxoneze pe Noooi, că am trecut drumul (destul de aproape de trecere). Ce, parcă nu are frâne! ( am văzut femei cu cărucioare cu copii care se aruncau în fața mașinilor, cu căruciorul folosit drept scut, bănuiesc).
Și acum mă întreb, și vă întreb: E chiar așa de greu să facem ceva cum trebuie? Bănuiesc că e încă greu să îți muți privirea puțiiin mai în spate de „ capra vecinului” și să vezi Omul din fața ta. E greu, dar nu imposibil. Putem face mult mai mult de atât, doar că am cam uitat să fim oameni. Nu suntem niște mașinării care lucrează, vin acasă, bagă o bere, își mai bat nevasta că nu i-a ieșit bine mămăliga ( vă zic și bancul dacă nu îl știți), dorm și a doua zi o iau de la capăt.
Am mai povestit pe blogul meu că am întîlnit și Oameni. Hai să luăm exemplu.
Mie îmi place să cred că nu voi trece prin viața asta degeaba, că voi putea face ceva, chiar dacă nu îmi va ajuta mie, voi încerca să iau exemplu de la acei oameni, și de la mulți alții pe care i-am întâlnit, și pe care îi voi mai întâlni. Și încă ceva: îmi place țara în care trăiesc, da, știu că vor fi persoane care vor ridica o spranceană la citirea acestor rânduri. Nu aș putea să plec de aici, și sper că nu va fi nevoie. E așa cum e, din cauza unor „ cefoși” ( cu ceafa lată, adică), care dacă au fonduri de la tăticu, cred că pot face orice le vine pe chelie (și încă există donșoare care visează și oftează după ei). Ei, noi am putea schimba ceva, pentru că altfel, mi-e teamă că vom ajunge ceva anexă a Americii, un fel de sat de vacanță unde vor veni românii americănizați să le arate la „grandchildreni” „ce-au fost și ce au ajuns”. Chiar mi-e frică de chestia asta.
Am auzit de multe ori expresia „ cu o floare nu faci primăvară”. Da, dar e floarea mea. Facem o grădină?
marți, 2 februarie 2010
Încă 2 melodii
Îmi era dor de Ofra Haza. Și asta e chiar preferata mea de la ea.
Și mi-am adus aminte și de melodia asta ieri. Asta era melodia pe care o asculta mama în disperare mai demult . Și e dedicație pentru tata, că poate îi era dor... (he he). Dar e foarte faină. Sper să vă placă!
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
Despre mine
- georgyiris
- Sunt săgetătoare, şi asta spune totul: optimism debordant, voie bună, un sac fără fund plin de glume, tot timpul noi (sau aşa imi place să cred), şi, ca orice nativ al acestei zodii, care se respectă, aspectele negative ale semnului nu se aplică la mine (cică)