În ultima săptămână de vară am fost să mă vizitez cu o prietenă veche, dar foarte bună, Marea Neagră o cheamă. Şi cum nu ne-am vazut de cam un an am avut muulte de povestit. Mi-a mulţumit că am rămas prietenă cu ea, m-a lăsat să stau în aceeaşi cameră în care stau de 3 ani. Era un pic supărată că nu prea îi mai vin aşa mulţi vizitatori ca în anii trecuţi, că de când şi-a schimbat PR-ul i s-a cam stricat imaginea ( m-am oferit eu, dar nu îi place să intre în afaceri cu prietenii), mi-a povestit de surorile ei mai occidentale sau nu, care îi fură vizitatorii. Într-o seară a trecut la depănat amintiri, spunându-mi că altă dată avea camere care erau în totalitate ocupate de turişti din alte ţări, că a jucat în filme, că a fost iubită de mulţi, visată de mulţi.
I-am promis că vremurile alea vor reveni, că nu e totul pierdut, că nu, nu a îmbătrânit deloc şi e tot frumoasă. Am plecat cam în grabă pentru că îşi începuse curăţenia de iarnă şi nu am vrut să o deranjez. I-am şoptit în fugă că ne vedem la anul şi i-am trimis o bezea.
Am primit, totuşi de la ea nişte cadouri, bijuterii dragi ei, scoici în care pot să o aud tot timpul. În rest, avem multe poze, noi două, care să îmi umple timpul până la anul.
Cam asta am făcut mai important, am mai tras şi o tură până la prietenii sârbi ( foaaarte fain, apropo, merită) şi acum aştept... multe.
Şi ca să nu vă las în pace, mi-am amintit de o melodie foarte faină.
