Omul e o fiinţă ciudată. Mi-am dat seama din nou de chestia asta zilele trecute... Nu preţuieşte niciodată ceea ce are, decât atunci când e prea târziu. Şi niciodată nu relizează că unele etape din viaţă nu se mai întorc. Şi atunci a inventat expresia: Un sfârşit e un nou început...
E aşa ciudată şi expresia asta... un nou început e un nou început... nu e repetiţia a ce s-a terminat, deci n-are nici un sens să ne mai amăgim repetând la nesfârşit chestia asta...
Întotdeauna când am terminat o etapă îmi spuneam: Georgy, gata! E timpul să creşti mare! Şi momentul ăsta, după legile universal acceptate, chiar e momentul să cresc mare. De ceeeeeeeee...? Oare dacă mai fac o facultate, şi încă una, şi încă una, mai trebuie să fac asta? Sau poate dacă mă apuc de grădiniţă? Că şi aşa grădi e un teritoriu necunoscut, de care am fugit mâncând pământul la momentul respectiv...
Oh, Georgy, just grow up!
ok, ok, am să încerc, între timp, vă ţin la curent. Zilele următoare, când îmi revin, am să scriu despre anii de facultă!
OVER AND OUT!
